Ivy Bridge este versiunea pe 22 nm a familiei de procesoare Sandy Bridge , apreciate deja pentru nivelul de performanţă foarte competitiv şi consumul de energie redus.
Trecerea la procesul de fabricaţie pe 22 nm are o importanţă mult mai mare pentru Intel decât pasul anterior, în care s-a trecut de la procesoare pe 45 nm la cele pe 32 nm. În timp ce ultimul salt făcut a adus doar o reducere a dimensiunii chip-urilor, concretizată prin consumuri de energie mai reduse şi sporuri de performanţă aproape neglijabile, procesul de fabricaţie pe 22 nm dă startul unei noi ere în industria microprocesoarelor, prin introducerea tehnologiei tranzistoarelor 3D.
Potrivit Intel, tranzistoarele 3D, sau tri-gate după cum mai sunt cunoscute, sunt cu până la 37% mai performante decât cele planare, folosite în actuala generaţie de procesoare pe 32 nm. Mai mult decât atât, sporul de performanţă este obţinut cu voltaje mai mici decât cele necesare pentru procesoarele actuale, fapt ce reduce consumul de energie chiar şi cu 50%.
Procesoarele din familia Ivy Bridge moştenesc în mare parte micro-arhitectura Sandy Bridge, dar cu un număr semnificativ de îmbunătăţiri. Astfel, sporul de performanţă în comparaţie cu actuala generaţie de procesoare Core i3/i5/i7 va fi de aproximativ 20 % pentru nucleele de calcul şi 30 % pentru interfaţa grafică integrată.
În timp ce interfaţa grafică integrată primeşte suport pentru specificaţiile DirectX 11 şi tehnologiile OpenCL 1.1, pentru instalarea unei soluţii grafice dedicate avem la dispoziţie conectivitate PCI Express 3.0 x16. Pentru periferice avem la dispoziţie şi un controller PCIe 2.0 x4.
Deşi producţia de masă este demarată chiar de la sfârşitul acesui an, primele procesoare din familia Ivy Bridge şi sisteme PC / laptop bazate pe acestea vor ajunge în magazine abia din primăvara anului viitor, în lunile martie-aprilie.
Sursa: Xbitlabs.com
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu